Atletul italian Alex Schwazer, campion olimpic la 50 de kilometri marș în 2008, depistat pozitiv și exclus din lotul de la Londra, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu ar putea fi decât mulțumit dacă i s-ar reanaliza toate eșantioanele din ultimii ani, inclusiv cele de la Beijing.
„Nu aș putea fi decât mulțumit dacă toate eșantioanele de la testele antidoping făcute în ultimii ani, inclusiv cele de la Jocurile Olimpice din 2008, vor fi reanalizate și rezultatele date publicității. La Beijing am concurat cu valori de anemic ale hemoglobinei, ceea ce demonstrează că nu eram dopat„, a spus Schwazer, informează agenția Ansa.
Directorul de comunicare al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Mark Adams, a declarat că eșantioanele sportivilor sunt păstrate opt ani, astfel că există posibilitatea unor noi analize. „Eșantioanele sunt conservate și pot fi analizate din nou timp de opt ani, astfel că un sportiv dopat știe că, deși apare curat la o Olimpiadă, există posibilitatea de a-și pierde apoi medalia”, a explicat Adams.
Alex Schwazer a mai afirmat, în conferința de presă susținută la Bolzano, că a cumpărat EPO din Turcia. „Am făcut totul singur, am plecat cu 1.500 de euro și am cumpărat produsul dintr-o farmacie. A fost prima și ultima dată când am achiziționat un astfel de produs, pentru că mereu am fost curat. Mi-am făcut injecțiile după controlul antidoping din 13 iulie, până la 29 iulie. După trei ani foarte dificili și extenuanți nu am mai putut zice nu dopajului. La 30 iulie, când au venit oficialii la mine acasă pentru control nu am avut forța să îi cer mamei mele să spună că nu sunt acasă. Aș fi putut să o fac, dar doream ca totul să se termine”, a precizat sportivul.
Schwazer a subliniat că nu mai vrea să concureze. „Vreau să mă întorc la o viață normală. Nu mi-ar fi fost greu să spun că doctorul Ferrari mi-a dat medicamentele, dar nu acesta era adevărul. Doream totul, iar acum am pierdut totul”, a explicat atletul.
El a mai spus, cu ochii în lacrimi, că logodnica sa, patinatoarea Carolina Kostner, nu știa nimic: „Pentru mine nu a fost ușor să îi spun Carolinei că în frigider nu era vitamina B12, ci EPO. Îmi este atât de rușine. Carolina nu știa nimic (…) Stăteam acasă și așteptam ca logodnica mea să plece la antrenament pentru a mă închide în baie și a îmi face injecțiile cu EPO”.
Atletul italian Alex Schwazer, campion olimpic în proba de 50 de kilometri marș în 2008, la Beijing, a fost depistat pozitiv și exclus din lotul de la Londra, la începutul acestei săptămâni, de către Comitetul Olimpic Italian (Coni). Schwazer a fost supus unui control antidoping la 30 iunie, când se afla în pregătire pentru JO de la Londra.
Miercuri după-amiază, parchetul din Bolzano a anunțat că a deschis o anchetă pentru fraudă sportivă împotriva lui Schwazer.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER